luni, 9 martie 2015

Martisorul de anul acesta

M-au inspirat si anul acesta modelele traditionale din colectia Ioanei Corduneanu, arhivate in "Semne cusute".
Pentru felicitarile de Martisor m-am folosit de motive specifice Olteniei (Dolj-Romanati) care m-au sedus de ceva vreme. Ioana a cules multe modele din aceasta zona de pe fragmente textile si le-a publicat pe blogul sau. Am luat un model de margine si l-am folosit ca bordura, iar pentru ghiocel am adaptat unul dintre motivele florale. Totul in rosu si alb, culorile binecunoscute ale snurului magic. Pe verso, am povestit despre provenienta acestui model, in ideea ca destinatarele vor aprecia o data in plus acest model, stiind ca este la fel de traditional si de romanesc ca Martisorul.





Pentru martisoare am cusut ghiocelul si una dintre mandrutele din motivul "hora de fete".



Martisoarele si felicitarile au fost foarte apreciate, desi stau si ma intreb daca nu vor deveni "plictisitoare" anul viitor, pentru ca nu ma vad facand altceva decat modele traditionale. Acum ma pot intoarce la proiectul meu de suflet despre care va voi povesti in curand.

O primavara frumoasa va doresc! S-aveti spor in toate!

duminică, 8 februarie 2015

Ce trebuie sa stim cand coasem o ie

Ioana Corduneanu, fondatoarea Semnelor cusute si initiatoarea grupului "Semne cusute in actiune", o sezatoare virtuala la care sunt invitati toti cei care doresc sa coasa o ie sau o camasa traditionala romaneasca, a recurs la o formulare foarte inspirata in descrierea elementelor unei ii - ia de aur. Ioana doreste sa ne transmita astfel ca exista reguli in croirea si coaserea camasilor traditionale, a iilor. O parte dintre acestea s-au perpetuat pana astazi, iar o parte s-au pierdut cu modernizarea societatii sau prin influenta nefasta a schimbarilor politice (proletarizarea/rusificarea de la inceputul perioadei comuniste a incercat aducerea la numitor comun in toate domeniile in tarile din blocul sovietic). Iar pe cele pierdute incercam acum sa le recuperam.

In orice caz, daca doriti sa coaseti o ie cu rost, va indemn sa vizitati muzee si sa cititi cat mai multe despre zona etnografica care va inspira. Am vrut sa cos o ie de Banat pentru prietena mea care este din Timisoara si poate as fi cusut o ie generica cu altita, incret si rauri daca n-as fi citit mai multe despre aceasta zona etnografica, distincta si in acelasi timp diversa. Din fericire insa am citit lucrarea lui Paul Petrescu - "Costumul popular din Transilvania si Banat" care mi-a descris cateva elemente specifice Banatului: maneca porneste din gat si se termina cu fodori mari (volane), iar broderia acopera bratul intr-o forma compacta numita "tabla". Asa ca am renuntat la altita si incret si m-am ambitionat sa cos o camasa cat mai aproape de ia banateana. M-a cucerit pe loc modelul de mai jos:

sursa foto

Prima jumatate a paginii include elementele pentru piept, maneca si ciupag (bentita de la gat), iar jumatatea de jos cuprinde elementele necesare realizarii poalelor (fusta).

Am trecut imediat la cusut si bine-nteles c-am inceput sa fac si primele greseli din nestiinta si din dorinta de a-mi pune amprenta creativa pe camasa. Unele idei au fost benefice, insa altele total nepotrivite.

Pentru ca pieptul nu avea broderie, am imprumutat broderia de pe maneca pentru a realiza niste rauri pe piept. Nu doar am taiat destul de scurt gura camasii (despicatura de la gat), dar am avut si proasta inspiratie sa cos o terminatie pe langa modelul ce o marginea. Am desfacut dupa ce am primit informatii ca gura camasilor era in general destul de generoasa, iar daca era mica sau scurta, acest neajuns se camufla prin broderia mai lunga, ceea ce ar fi trebuit si eu sa fac. Raurii pieptului i-am cusut de la o distanta cam mare de gat si din nou mi s-a demonstrat ca am gresit. Poate ca unele ii de artizanat au gura mica si marginita si rauri care se termina suspendati undeva pe piept, insa nu inseamna ca respecta estetica traditionala. Asa ca am modificat pana a iesit cum trebuie.


Pentru spatele camasii am preluat ca model doi rauri de la poale si apoi am mai primit un sfat pretios de la Ioana Corduneanu, sa adaug in mijloc si "coloana vertebrala". Asa am aflat ca pe camesile banatene vechi se regaseste acest element pierdut din pacate de-a lungul timpului. Si am avut ocazia sa concep singura-singurica un element de broderie care sa se poata incadra intre cele doua rauri cusute de mine pe spate si sa-si joace demult-uitatul rol arhaic.


Dupa aceasta experienta pot reafirma cu tarie ca o ie este mai mult decat o haina, este un vesmant de suflet.

Acum am gandul numai la martisoare, insa coace de ceva vreme (nu putina) la foc domol o noua camasa traditionala pe care de data asta o voi coase pentru mine si poate... pentru urmasele mele.

marți, 20 ianuarie 2015

Vesmant de suflet

"Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita
si-mbracaminte nu am ca sa intru-ntransa.
Lumineaza-mi haina - taina sufletului meu!
Si ma mantuieste, Mantuitorul meu!"

Aceasta rugaciune s-a pastrat si s-a transmis peste veacuri, dovada ca a ajuns pana la mine, o fata de la oras in cautarea traditiilor stravechi. Rostita de femei in tihna casei sau pe la sezatori, aceasta rugaciune sta marturie ca ceea ce coseau romancele era mai mult decat o haina, era un vesmant. Caci o haina te imbraca fizic, in timp ce vesmantul ne imbraca si spiritual. Vesmantul pe care-l purtam cusut de noi sau de altcineva este mai mult decat panza, este rugaciunea, sufletul si dragostea puse intr-insa de cea care a tors, a tesut, a cusut si apoi ne-a daruit rodul trudei sale. Romancele si-au invesmantat familia si casa cu maiestrie din cele mai vechi timpuri, apoi dintr-odata mainile lor s-au oprit, caci sub presiunea vremurilor moderne si a revolutiei culturale din perioada comunista, semnele cusute pe panza alba nu au mai avut cautare. Miracolul la care asist acum cu mirare si mandrie este renasterea artei traditionale romanesti. Fenomenul numit "La blouse roumaine" a strans in jurul sau mii te tineri si tinere, dar nu numai, care invata acum sa se reconecteze la traditiile de mult uitate. O parte din aceste romance descifreaza semnele cusute de strabunicele lor si invata din nou sa croiasca si sa coasa ii si camasi traditionale din zonele in care locuiesc sau de unde au venit parintii lor. Nu am putut ramane simplu spectator la acest fenomen si am ales cu emotie si incantare sa particip in totalitate. M-am alaturat pe internet blogului si grupurilor Ioanei Corduneanu, "Semne cusute" si "Semne cusute in actiune" si-am inceput sa invat, sa caut cu aviditate informatii despre cum se mestereste o ie. Am avut si o motivatie puternica, pentru ca aflasem de intentia prietenei mele de-o viata de a emigra la Antipozi, asa ca timpul a devenit dintr-odata scurt pentru a pune in aplicare primul meu proiect - reconsitutirea unei ii de Banat pe care sa i-o fac cadou la pelcare. Zis si facut! Am rasfoit in colectia din arhiva Ioanei si am gasit un model care de la prima vedere mi s-a lipit de suflet:


Primul pas si cel mai greu a fost gasirea panzei. Astazi toata lumea asociaza iile cu panza topita. E-adevarat ca artizanatele si cei mai multi mestesugari o folosesc, insa in vechime femeile coseau pe panza de casa (tesuta in casa, la razboi). In functie de regiune si resursele disponibile gasim panza din canepa (ceva mai batoasa, mai rigida), panza de de in, panza de bumbac si diverse amestecuri intre acestea. In zonele montane se tesea chiar si panza de lana, aproape greu de crezut ca se putea obtine o paza alba suficient de subtire pentru a coase camasi, insa talentul torcatoarelor si tesatoarelor intreceau orice imaginatie. In anumite zone ale tarii se inserau in panza fire deosebite in consistenta sau culoare, care nu faceau decat sa adauge frumusete camasilor si altor vesminte cusute (de pat, de masa, decoratiuni). In epoca moderna romanii au invatat sa creasca viermii de matase si sa obtina panza fina de borangic pentru camasi si acoperamantul capului (maramele). Si iata ca inainte de primul pas m-am vazut nevoita sa fac un pic de documentare, pentru ca nu-mi era suficient sa gasesc un model specific Banatului, am vrut sa cos si pe un material la randul sau specific locului. In cartea lui Paul Petrescu - "Costumul popular romanesc din Transilvania si Banat" am gasit si informatia de care aveam nevoie; panza de bumbac era cel mai des folosita in trecut de banatence, asa ca asta am pornit sa caut. In cele din urma am optat pentru ceea ce am vazut ca au ales si recomandat o parte din fetele din grupul de pe Facebook - "albinita". Este un material moale din bumbac, cu fire vizibile, pe care se poate coase usor un model ce se bazeaza pe simetrie si puncte precis numarate, ca cel pe care-l alesesem eu.


Astazi insa voi vorbi despre croire, iar despre broderie si semnificatiile semnelor din modele voi reveni intr-o postare viitoare.

Nu orice camasa traditionala este o ie; specialistii ne indeamna sa folosim aceasta denumire pentru camasile croite din patru bucati dreptunghiulare unite prin incretire la gat. Specialistii au identificat aceste camasi purtate de femeile dace reprezentate pe columna lui Traian si de aceea aceasta camasa a fost numita ia dacica.

sursa foto: "Ghid introductiv in croit si brodat camasa traditionala romaneasca"

Asa ca dupa ce am stabilit lungimea iei si am masurat manecile conform indicatiilor, cu mana indoita, de la gat pana la baza degetului mic, m-am apucat de croit. Un sfat pe care-l dau celor care nu sunt sigure daca manaeca va fi lasata larga la capat sau va fi incretita in jurul incheieturii, croiti ceva mai lung. Eu n-am fost sigura cum voi proceda si dupa ce m-am hotarat ca cel mai bine ar fi sa incretesc maneca in partea de jos, am realizat ca n-am prea multe rezerve ramase pentru a-i oferi si amploare, asa ca maneca a iesit frumos incretita, dar fixa, nebufanta; 5-10 cm in plus ar fi fost ideali. Lectie invatata! Frumusetea camasilor noastre traditionale sta si in amploarea manecilor, conferita de lungimea lor de altfel neobisnuita pentru zilele noastre. In trecut insa, bogatia materialului din camasa cumva vorbea si despre starea familiei respective. De un de si vorba "Coate-goale, mate-fripte!". Dupa croire, urmeaza surfilare si apoi tivire. Panza se preteaza foarte bine pentru tivul cu gaurele formate prin ajurarea simpla dupa ce s-a tras un fir din tesatura.


Apoi am taiat in fata cat am crezut ca este suficient 15-20 cm pentru despicatura ce va permite camasii sa fie trasa pe cap. In anumite cazuri aceasta despicatura se poate realiza la imbinarea manecii cu fata iei (va aparea pe diagonala), caz in care nu mai este nevoie sa taiem materialul si de asemenea permite o broderia mai ampla si neintrerupta pe piept. Cum insa eu aveam in modelul ales marcata aceasta gura a camasii, am ales s-o folosesc, mai ales ca nu era specificata o broderie bogata pentru piept.


La iile stravechi aceasta despicatura era mult mai adanca, pentru a le permite femeilor alaptarea pruncilor; ea putea fi inchisa apoi cu o broderie sau cu nasturei. In general camasile erau atat de bogate, incat aceata despicatura se "inchidea" singura in materialul incretit la baza gatului.

La partea de sus a celor patru bucati de panza (care se vor increti la baza gatului) nu am facut tiv cu gaurele.

Data viitoare despre broderie, alte sfaturi primite de la cei intelepti si lectii pe care le-am invatat din greseli. Caci nimic nu este la fel de simplu pe cat pare si totul era facut pe vremuri cu un rost pe care noi astazi reincepem sa-l invatam.