luni, 28 noiembrie 2011

Felicitari cusute

Odata cu recent reinstaurata pasiune pentru lucrul de mana, n-a trecut prea mult pana mi-am inercat puterile cu primele felicitari. Doream sa ofer celor mai bune prietene ceva mai mult, ceva unic de ziua lor. M-a stimulat articolul din revista "Lucru de mana" din iarna 2010/2011. "Ce idee buna!" m-am gandit:


Desigur, de-acolo am pornit, dar am ajuns aici:



folosindu-ma de o alta idee, numita "scrapping", care presupune utilizarea unor decupaje de hartie, imagini si alte tipuri de materiale pentru a realiza o imagine - un fel de colaj, dar care poate folosi in aceeasi masura stampile, capse, cusaturi, margele, cristale, panglici de tot felul - limita tine numai de imaginatie. Desigur, fiind abia la inceput, scrapping-ul meu a fost mai timid, dar si pentru ca am vrut ca pana la urma cross-stich-ul sa ramana vedeta :)

Iata o felicitare reusita executata in stilul despre care v-am povestit:


Si scrapframe-ul facut de Maria in clasele primare :)



Orice poate fi "scrapped" - felicitari, cutii de cadou, tablouri, rame, albume, semne de carte, decoratiuni de tot felul.


Daca ati vazut filmul "Viata pentru sora mea (My Sister's Keeper)" poate va amintiti ca personajul principal lucra la un scrapbook in care cerea iertare familiei pentru felul in care boala ei le-a afectat vietile:


Dar sa incheiem pe un ton optimist, pentru ca se apropie Sarbatorile si nu e deloc prea devreme sa incepem sa lucram la felicitarile si cadourile de Craciun. Am cateva idei si sigur voi face un drum la magazinul pentru hobby-uri, cu lucruri multe, marunte si frumoase, ca sa iau materiale potrivite.

Sper ca v-am dat cateva idei; daca nu, incercati si aici - foarfeca si lipici are oricine - sau aici si aici - pentru cei care se simt bine cu acul in mana. Spor la treaba!

duminică, 27 noiembrie 2011

Camera cu goblenuri

In camera de zi, reamenajata acum doi ani, am reusit sa adun pe un perete cateva din goblenurile lucrate de bunica mea (au mai bine de 20-30 de ani) si de mine (prin adolescenta). Modelele sunt vechi si sunt sigura ca multi au prin case aceste tablouri cusute, ca pe vremea aceea nu prea aveam de unde alege sau cu crea modele noi, originale.






Am constatat cu stupoare cu cativa ani in urma ca multa lume (oameni de varsta mea sau ceva mai tineri) nu auzisera de goblenuri: "Ce-i aia? Cum adica tablou cu goblen? Daca e cusut, n-ar trebui sa stea pe masa? Eu n-as pune asa ceva pe perete! Mai bine postere!" Am oftat cu tristete, caci concluzia era una singura - nu doar ca arta goblenului e pe duca la noi, dar nici macar ca antichitate nu mai gaseste apreciere.

Asa ca m-am hotarat, atat cat pot, sa schimb si eu ceva. Voi incepe sa lucrez un tablouas cadou pentru a celebra nou-nascuta unei prietene, voi coase anul viitor un tablou pentru o matusa care se plangea ca e singurul obiect de arta care-i lipseste din casa (in rest avea de toate felurile, din toate colturile lumii). De anul a acesta am inceput sa mesteresc si felicitari cu goblen, dar despre asta intr-o alta postare.

miercuri, 23 noiembrie 2011

Ce lucrez acum

Ei, "acum" e cam mult spus. De fapt, lucrez printre picaturi, dar picatura cu picatura se aduna :) Acum un an ma aflam prin Geneva si in orasul vechi am intalnit Merceria Catherine care m-a atras de la prima privire. Paradisul iubitorilor de cusaturi! Bine-nteles ca, desi m-am tinut tare, n-am putut pleca de-acolo cu mana goala. Doua modele mi-au luat ochii, dar din cauza pretului a trebuit sa ma opresc la unul singur. L-am ales pe cel care am crezut ca-mi va aduce cel mai bine aminte de Elvetia.


Pe atunci nu stiam ca o sa si am timp sa-l lucrez, dar intre timp lucrurile s-au mai domolit in viata mea si pot spune ca am progresat destul, tinand cont ca am lucrat sporadic.




Are punct in cruce, punct de goblen pentru umbre, punct in urma acului pentru contururi; este destul de provocator. Mariuca mea inregistreaza cu satisfactie progresele. Aseara am inceput sa "cladesc"casuta, care dintr-o eroare care-mi scapa (desi am constat-o si cand am cusut literele din "WELCOME") va fi cu un punct mai lata. Desigur, am facut cateva greseli; n-am stiut sa-mi pozitionez prea bine centrul tabloului, am gasit gresit cateva nuante si am pozitionat clopotelul cu un rand mai sus. Per ansamblu insa, balbele nu sunt vizibile. Asa ca pot spune ca sunt multumita de progrese. Foarte curand insa ma voi intrerupe, pentru ca voi incepe proiectele de iarna. Dar despre asta, intr-o alta postare.

La inceput a fost...

... o bunica asa cum ar trebui sa fie toate bunicile, care cu rabdare si talent mi-a pus in mana primul goblen, o mama pasionata de tricotaje, care mi-a pus in mana primele andrele. Uite-asa amintirile copilariei au un farmec aparte cu clinchet de andrele, goana dupa atele din care se-ntrupeaza goblenul, dupa sabloane, modele menite sa ne scoata din anonimat in acele vremuri in care uniforma era tinuta de baza, iar in magazine nu prea aveai de unde alege.

Iata ca dupa un timp in care stresul mi-a sugrumat existenta pana la disparitia totala a placerii oferite de lucrul de mana, a sosit momentul in care pot relua aceasta pasiune. Si chiar daca fata mea, ca alte tinere din ziua de azi, a auzit de ac si ata doar in povesti, sunt totusi ferma pe pozitie si voi refuza sa fiu facuta baba doar pentru ca in lumea noastra arta lucrului de mana pare desueta. Ma consoleaza admiratia din vocea ei cand exclama "Mami, ce frumos ai cusut!".

Si nu in ultimul rand, existenta acestui blog i se datoreaza lui Melly, cea care m-a vizitat la o pauza de ceai, m-a inspirat si careia ii multumesc.