... o bunica asa cum ar trebui sa fie toate bunicile, care cu rabdare si talent mi-a pus in mana primul goblen, o mama pasionata de tricotaje, care mi-a pus in mana primele andrele. Uite-asa amintirile copilariei au un farmec aparte cu clinchet de andrele, goana dupa atele din care se-ntrupeaza goblenul, dupa sabloane, modele menite sa ne scoata din anonimat in acele vremuri in care uniforma era tinuta de baza, iar in magazine nu prea aveai de unde alege.
Iata ca dupa un timp in care stresul mi-a sugrumat existenta pana la disparitia totala a placerii oferite de lucrul de mana, a sosit momentul in care pot relua aceasta pasiune. Si chiar daca fata mea, ca alte tinere din ziua de azi, a auzit de ac si ata doar in povesti, sunt totusi ferma pe pozitie si voi refuza sa fiu facuta baba doar pentru ca in lumea noastra arta lucrului de mana pare desueta. Ma consoleaza admiratia din vocea ei cand exclama "Mami, ce frumos ai cusut!".
Si nu in ultimul rand, existenta acestui blog i se datoreaza lui Melly, cea care m-a vizitat la o pauza de ceai, m-a inspirat si careia ii multumesc.
Iti multumesc mult Alina!
RăspundețiȘtergereAi fost binecuvântată cu părinți,bunici buni!
RăspundețiȘtergereÎți doresc și prieteni pe măsură!
Multumesc, tu1074! Asa este, am fost binecuvantata cu o familie frumoasa si prieteni tare buni.
RăspundețiȘtergere